Pe 3 februarie, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a fost sărbătoarea colorată a copiilor de la Scenica.
”Zeci de copii emoționați – minunea zilei, părinți, bunici, prieteni am locuit împreună, în afara timpului, într-o lume a poveștilor, a imaginației, a inocenței, a bucuriei, a talentului, a îndrăznelii de a visa într-un mod aparte…
Felicitări din suflet, copii ce construiți povești colorate! Sunt tare fericită și mândră de voi!
Multe mulțumiri părinților care cred în Scenica și sprijină acest program de timp liber, în care, pășind în lumea artelor, descoperim ce e valoros în noi și ce ne poate îmbogăți sufletește.
Mulțumim Complexului Muzeal Județean Bistrița Năsăud, partenerul nostru prietenos și generos în găzduirea multor evenimente organizate de Scenica (Alina Ilea Sabo și Gela Neamțu vă mulțumim pentru ajutor, susținere, timp dăruit și încredere), precum și prietenilor care ne sprijină și sunt cu noi constant! Suntem deja o comunitate.
Azi a fost sărbătoarea noastră colorată. De mâine, va deveni amintirea noastră dragă.
(Împărtășim mai departe bucuria noastră. Expoziția copiilor de la Scenica este în sala Grigore Bradea și poate fi vizitată, în următoarele două săptămâni, cu excepția zilelor de luni. Suntem onorați de vizita voastră)”, au transmis cei de la Scenica Bistrița.



