Echipe mixte alcătuite din reprezentanţii unor instituţii din Bistrița-Năsăud fac controale prin centre comerciale, pieţe, cluburi, terase, săli de evenimente şi mijloace de transport în comun pentru a verifica dacă se respectă măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului, acestea dând amenzi pentru contravenienţi.
”În ultimele 24 de ore, la acțiunile punctuale desfăşurate au participat 52 de polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost verificate 164 de societăți comerciale și au fost legitimate aproape 180 de persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproape 18.000 de lei. Din totalul acestora, 6 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor instituite pe perioada stării de alertă, 5 pentru nerespectarea legislației specifice de către agenții economici și pentru protejarea populației împotriva actelor comerciale ilicite, 9 sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, celelalte fiind pentru nerespectarea legislației rutiere.
Acțiunile de acest gen vor fi continuate în perioada următoare.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim operatorilor economici faptul că nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 se poate sancționa inclusiv cu limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității”, se arată într-un comunicat remis astăzi de IPJ BN.