Home » Romuli, comuna cu cea mai longevivă populație din BN. Cea mai vârstnică e o femeie ce a împlinit recent 103 ani, într-o localitate ce numără 12 nonagenari și 74 de octogenari!

Romuli, comuna cu cea mai longevivă populație din BN. Cea mai vârstnică e o femeie ce a împlinit recent 103 ani, într-o localitate ce numără 12 nonagenari și 74 de octogenari!

Publicat de Radu SÎRBU
2642 Vizualizari

Amplasată într-un peisaj montan de o frumusețe rară, comuna Romuli se poate mândri și cu un lucru care îi face cinste și anume longevitatea localnicilor.

Datele statistice la ora actuală arată că, în comuna ce numără circa 1.800 de locuitori, aproape 90 dintre aceștia au depășit opt decenii de viață.

În capul acestei liste este lelea Ioana Grătinuk, femeia ce a împlinit 103 ani de viață pe data de 4 februarie 2022 (foto). Apoi, la Romuli trăiesc 12 persoane ce au depășit vârsta de 90 de ani, topul fiind condus de un bărbat de 97 de ani. Totodată, cu vârste de peste 80 de ani sunt 74 de locuitori, un număr cu adevărat extraordinar pentru anii post-pandemici.

Primarul Ioan Monița crede că longevitatea oamenilor care trăiesc în cele două sate, Romuli și Dealul Ștefăniței, este dată de alimentația sănătoasă, de aerul curat şi de apa de izvor.

Primarul Ioan Monița

Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu, în care locuitorii au o viață activă până la vârste înaintate, ocupându-se cu lucrul pământului, cu creșterea animalelor sau cu alte treburi gospodărești, de la a căror rutină nu se abat. Pe lângă faptul că respirăm un aer curat, cum rar ți-e dat să întâlnești, mulți dintre consătenii noștri își procură hrana de zi cu zi din propria gospodărie, consumând produse 100% naturale, care le conferă vitalitate și îi ține departe de boli. Astfel, n-a fost de mirare că, pe timpul pandemiei de Covid, am fost unitatea administrativ-teritorială cu una dintre cele mai mici incidențe de îmbolnăvire și mortalitate din Bistrița-Năsăud”, ne-a declarat, astăzi, primarul Ioan Monița, care mai în glumă, mai în serios, a tras concluziile subiectului – cine vrea să trăiască mult să vină la Romuli!

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"