Necazul s-a petrecut duminică, atunci când polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost chemați să aplaneze un conflict familial izbucnit la Maieru, acolo unde o localnică și-a luat la bătaie fostul soț.
Femeia are 37 de ani și, pe lângă faptul că și-a agresat fostul soț, ea l-ar fi și amenințat cu o nouă scărmăneală. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violență în familie și amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu, starea conflictuală intrând sub monitorizare.


