Supranumit drept oraş al academicienilor, Năsăudul şi-a reîntregit renumele cu încă un membru al supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României care este Academia Română. Este vorba de lingvistul Sever Pop (1901, Poiana Ilvei – 1961, Louvain – Belgia), cel care a devenit membru post – mortem al Academiei Române din data de 15 noiembrie 2012. Potrivit regretatului profesor dr. Gheorghe Pleş, cel în urma unei munci de cercetăre minuiţioasă a dezvăluit prezentului detaliile complete ale galeriei academicienilor năsăudeni, Sever Pop este cel de al 17-lea, care a fost elev al Liceului grăniceresc din Năsăud şi primul dintre ei la categoria membru post mortem.
„Propunerea ca Sever Pop să fie ales membru al Academiei reprezenta o dorinţă mai veche a năsăudenilor, formulată şi aclamată de participanţii la manifestările culturale de la Poiana Ilvei, cu prilejul acordării numelui lui Sever Pop Şcolii Generale din localitate în ziua de 26 decembrie 1996. Preluată şi asumată prin demersuri repetate şi meritorii ale Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară Sextil Puşcariu şi Filialei din Cluj Napoca a Academiei Române (aprilie 2010, martie 2011 şi august 2011), – prin insistenţele preşedintelui filialei, academicianul, profesor universitar, doctor în fizică, Emil Burzo – iniţiativa s-a finalizat cu succes în 15 noiembrie 2012.
Cine a fost Sever Pop
Sever Pop s-a născut în data de 27 iulie 1901 la Poiana Ilvei. A urmat Liceul Grăniceresc din Năsăud (1911-1919) pe care l-a absolvit ca şef de promoţie, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Daciei Superioare din Cluj (1919-1923). Obţine titlul de doctor în filologie (1925). După o specializare în geografie lingvistică la Paris (1925-1927) a fost cooptat în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj. Între 1930 şi 1937 a efectuat anchete lingvistice în 301 localităţi, cu un chestionar cuprinzând 2160 de poziţii. Devine conferenţiar de dialectologie la Universitatea din Cluj (1931), apoi profesor de limba română şi dialectele ei la Universitatea din Cernăuţi (1939) şi la cea din Bucureşti (1940). Director adjunct la „Accademia di Romania” din Roma (1941-1946). „Visiting Professor” (1948-1953), apoi profesor extraordinar la Universitatea Catolică din Louvain. În 1951 a fondat Le Centre international de Dialectologie générale de la Louvain, al cărui buletin este revista „Orbis”. Sub redacţia sa au apărut din această publicaţie volumele I-IX (1952-1960). A organizat în 1960, la Louvain şi Bruxelles, primul congres internaţional de dialectologie generală. A decedat la 17 februarie 1961 în oraşul belgian Louvain.
Rădăcinile năsăudene ale devenirii ştiinţifice a academicianului Sever Pop
Explicaţiile au venit vin tot de la profesorul dr. Gheorghe Pleş: „Acomodarea, la numai 9 ani, a copilului Sever Pop cu Şcoala Normală Capitală din Năsăud nu a fost uşoară: în clasă erau peste 40 de elevi, zece dintre ei fii de preoţi, învăţători şi funcţionari care beneficiau de condiţii materiale bune şi de sprijin în pregătire. Pentru tenacele şi harnicul şcolar Sever Pop, copil de plugari din Poiana Ilvei, trei ani au fost suficienţi pentru a se instala alături de alţi cinci colegi în fruntea ierarhiei clasei, pentru ca, începând din clasa a V-a (a-IX a de astăzi) să se claseze singur pe prima poziţie, până la finalul studiilor liceale.
În anuarul Liceului năsăudean pentru anul şcolar 1917-1918, elevul Sever Pop era evidenţiat pentru rezultatele foarte bune la clasă – calificativul excelent – şi ca premiant în cadrul Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva“, fiind ales totodată în colectivul de conducere, iar în anul şcolar 1918-1919 a devenit preşedintele acestui veritabil laborator de iniţiere în cercetare şi creaţie.
Pe băncile liceului modele reprezentative şi determinante pentru activitatea de cercetare şi elaborare de studii ştiinţifice i-au fost extrem de aproape: chiar cei doi viitori academicieni, autori ai Istoriei şcoalelor năsăudene: Virgil Şotropa – dirigintele său din cursul superior – şi lingvistul împătimit de graiul românesc Nicolae Drăganu – profesorul său de limba greacă şi maghiară.
Spiritului protector al profesorului Drăganu, Sever Pop îi va datora mai târziu nu doar accesul în elita filologică clujeană a Universităţii Daciei Superioare, dar şi angajarea încă din primul an de studenţie ca „ajutor“, iar din anul III ca secretar – bibliotecar la Muzeul Limbii Române din Cluj, creat de rectorul Sextil Puşcariu în 1919 (astăzi Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“).
Nicolae Drăganu l a sprijinit şi în obţinerea unei subvenţii din partea Băncii Aurora din Năsăud, permiţându i cumpărarea automobilului care i a oferit autonomie de deplasare pentru anchetele sale lingvistice de teren necesare strategiei proprii de întocmire a Atlasului Lingvistic Român incluzând 292 de sate din România, şi 12 localităţi din diaspora, pentru studiul dialectal în Macedonia (aromân), Serbia (istroromân), Bulgaria (meglenoromân) dar şi graiurilor în Rusia Ungaria şi Cehia.
Titlurile „operatelor“ elaborate şi susţinute de elevul Sever Pop la şedinţele VRR din Năsăudul aflat încă, în acel an, sub stăpânirea Regatului Ungar spun totul despre momentul opţiunii sale ferme, la vârsta de numai 16 ani, spre carieră şi tipul de facultate universitară: „Însemnătatea literaturii naţionale“, „Factorii care promovează cultura unui popor“, „Originea poporului român la cronicari“ şi „Analiza unui text dialectal“ .
Sever Pop a avut şansa de a fi, încă din primul său an de liceu, elevul unor tineri profesori deja afirmaţi pe plan naţional. Lui dr. Nicolae Drăganu (27 de ani în 1911) i se alătura dr. Alexandru Ciplea, autor al unei provocatoare şi apreciate teze de doctorat „Vechile Episcopii ale Maramureşului“ şi compozitorul Augustin Bena – 31 de ani; cu cei doi a devenit colegi de încadrare universitară în Clujul anilor ‘30.
Dintre profesorii pe care Sever Pop i a întâlnit în clasele superioare, o contribuţie importantă la formarea personalităţii sale a avut o Vasile Bichigean (35 de ani) catalogat de Teodor Tanco drept un „erudit clasicist de rară comparaţie.“ Studiile sale despre Dante Alighieri (alături de traducerile lui George Coşbuc din Divina Comedie) i-au deschis lui Sever Pop o fereastră largă spre cultura italiană, pe care a aprofundat o în cei 7 ani petrecuţi la Roma. Destinul a vrut ca profesorul Vasile Bichigean să fie, în cadrul cursului facultativ ţinut în liceu., iniţiatorul lui Sever Pop şi în limba şi literatura franceză, pe care o va utiliza preponderent, în ultimii săi 15 ani de activitate intensă şi de viaţă amară de emigrant (1948 – 1961).
În cursul superior dirigenţia a fost preluată de profesorul de 41 de ani Ioan Pecurariu, un reprezentant al profilului clasic de profesor ardelean. Lecţiile sale de limba şi literatura română au rămas adânc întipărite în memoria elevilor săi din promoţiile anterioare anului 1930:
„… informaţiile literare, istorice şi civice se revărsau peste noi elevi ca un torent, dar perfect organizate, pe un fundal enciclopedic vast dar accesibil, într o îmbrăcăminte oratorică fulminantă. Personificarea era nelipsită: împăratul Napoleon şi feldmareşalul prusac Von Blucher dialogau în faţa clasei, stârnind fiorii şi admiraţia discipolilor.“
Militant activ şi curajos al apărării graiului sfânt şi a legii strămoşeşti a urmărit unica ţintă: să dea neamului său oropsit elemente capabile să înfrunte cu arma ştiinţei şi cu dreptatea cauzei, duşmanul ce i a jurat pieire şi să formeze indivizi luminaţi, mândri de neamul din care fac parte şi de obârşia din care se trag.
Crescut în vremuri de acută luptă pentru dovedirea latinităţii noastre şi astfel aderent al şcolii latiniste, lupta din răsputeri pentru purificarea limbii române de elementele străine şi readucerea ei la matca originară.
Străduinţa sa s-a dovedit performantă şi împlinitoare: întregul parcurs al studiilor şi carierei lui Sever Pop se circumscrie acestui ideal, cu deosebire contribuţiile sale lingvistice.
Ramură a lingvisticii, Dialectologia studiază pentru o anumită limbă, dialectele (pentru zone demografice extinse) şi graiurile (pentru subzone semnificative ale acestora): de exemplu: limba română, cu dialectul dacoromân – cel vorbit pe teritoriul României – având 5 graiuri: printre care ardelenesc, moldovenesc, şcl. – n.n.).
La Paris, Sever Pop a beneficiat de formatori de înaltă clasă: „… a avut ocazia să audieze nu numai cursurile lui Antoine Meillet, cel mai mare lingvist al vremii, ci şi pe cele… ale lui Jules Gillieron, creator al Geografiei lingvistice şi autor al Atlasului Lingvistic al Franţei.“
Studiul dialectelor l a atras cu o forţă irezistibilă pe Sever Pop permiţându-i să inoveze metodologic prin:
– culegerea informaţiilor prin conversaţii cu oameni simpli în casele din satele lor seara şi la munca câmpului, ziua – lucrând alături de ei pentru a le sesiza nuanţele graiului – ajutându i şi mângâindu şi dorul de hotarul poienarilor;
– deplasări cu autoturismul propriu pe mii de km parcurşi în zonele lingvistice eşantionate şi cercetate;
– interacţionarea de subiecţi din satele aflate cât mai sus posibil pe văile arealelor cercetate: „…cu cât înaintăm de a lungul văilor spre înălţimi, cu atât elementele de toponimie şi antroponimie au şansa de a se conserva mai bine şi de a fi mai aproape de forma lor primară.“
– asocierea informaţiilor receptate prin anchetă lingvistică directă, cu diseminarea de chestionare detaliate unor informatori culţi notorii, selecţionând câte unul câte unul pentru provinciile cercetate (Ştefan Buzilă – Poiana Ilvei, Mihail Sadoveanu – Moldova, Ion Agârbiceanu – Ţara Moţilor, Al. Brătescu Voineşti pentru Muntenia),
– acompanierea Atlasului Lingvistic, incomod datorită marilor dimensiuni (52 x 38,5 cm) de varianta redusă –color a unui Mic Atlas format – carte, tip A4,
– iniţierea Atlasului Lingvistic Sonor al Belgiei şi regiunilor limitrofe (1956)”.
Năsăudul a dăruit până acum Academiei Române un număr de 21 dintre absolvenţii şi elevii tricentenarelor sale şcoli. În acest impresionant tablou, distribuţia pe domenii ştiinţifice se prezintă astfel: 9 experţi în ştiinţe socio-umane, 7 în filologie şi 5 în ştiinţele naturii.
