Home » Memoria Năsăudului: Cum erau ”jupuiți” năsăudenii de pielarii bistrițeni, la început de secol 19

Memoria Năsăudului: Cum erau ”jupuiți” năsăudenii de pielarii bistrițeni, la început de secol 19

Publicat de Radu SÎRBU
603 Vizualizari

Imaginea centrului Năsăudului, la întrepătrunderea secolului 18 cu 19, era una dominată de șatrele comercianților, tarabe care erai amplasate pe amplasamentul actualului parc. Din cercetările arhivelor naționale, aflăm că respectivele șatre au fost construite încă construite în 1797, cu scopul de a se suplimenta veniturile bisericii. Actele vicariale arată că în acele şatre îşi vindeau mărfurile, în zile de târg, negustori şi meseriaşi saşi din Bistriţa, în special curelari, pielari şi opincari.

Șmecheriile au existat de când lumea

Cum perioada dintre 1815 – 1817 a fost una grea pentru întregul ținut, cu foamete și multe vite bolnave, astfel că a fost interzisă vinderea pieilor neprelucrate. De acest ”embargou” au profitat comercianții bistrițeni, care și-au impus dominația spre a vinde năsăudenilor, la prețurie excesive, încălţămintele confecţionate în taină şi vândute cu pretextul că ar fi comandate din mari depărtări. Văzând grănicerii năsăudeni că şi după anii nenorociţi negustorii nu coboară cu preţurile, în mai multe rânduri se adresară cu rugăminți către către comanda regimentului şi către magistratul oraşului Bistriţa în a li se admită şi copiilor
de grăniceri să înveţe lucrarea pieilor. Așa cum era de așteptat n-au izbutit, întrucât ”lăturenii” ce veneau din burgul săsesc se temeau să nu-și piardă supremația pe piață și, implicit, veniturile consistente.

Banul, ochiul dracului și…pielarului

Ca un făcut, o rază de speranță în rezolvarea neajunsului a venit odată cu venirea din Ungaria a unei calfe de pielar
iscusit, legat cu contract de năsăudeni să instruiască doi ucenici, cu material cumpărat de localnici într-un atelier specializat în această îndemână. Simțind că le fuge purcoiul de bani din chimire, bistrițenii au încercat să-l mituiască pielarul ungur cu 100 de ”arginți” ca să părăsească Năsăudul. Poate că cel ungurul ar fi vrut, însă specialistul era legat de Năsăud prin simplul fapt că paşaportul şi atestatele sale erau depozitate la compania Regimentului de graniță. Astfel, de voie de nevoie, tăbăcarul ungur a continuat să lucreze cu ucenicii mai multe piei, ori să confecţioneze tălpi şi opinci, produse cu mare trecere la populația Țării Năsăudului. Însă, ”dracii” bistrițeni au continuat să-și bage coada, până când ispita a fost atât de mare încât pielarul șef s-a dat grav bolnav, pentru a i se permite să se întoarcă în Ungaria. Așa rămaseră calfele pe incomplet instruiți iar bistrițenii au continuat să-și impună monopolul în domeniu, de multe ori cu mărfuri slabe la prețuri exorbitante pentru acele vremuri.

Salvați de un austriac

De-abia, după 1844, scăpat-au năsăudenii de jugul pielarilor sași din Bistrița, întrucât din acel an a venit la Năsăud un tăbăcar austriac, pe nume Oolnhofer, instalat degrabă în Tradam, unde a înființat o fabrică de piei, cu aviz de producere și desfacere a mărfii din partea epitropilor. Fără scrupule, sașii bistrițeni au protestat la regiment, însă acum totul li s-a întors împotrivă iar noul concurent i-a făcut să coboare omenește prețurile din șatre. A fost începutul sfârșitului pentru o ”dominație” ce a supt fără rușine o zonă atât de frumoasă, cu oameni așijderea.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"