

La ora actuală, aproape că nu mai există biserică în România fără sistem de sonorizare. Printre lăcașurile de cult care folosesc tehnologia modernă pentru a-și amplifica sonor slujbele se numără și biserica ortodoxă din comuna Lunca Ilvei. Mai mulți cetățeni de aici ne-au abordat pe un neajuns vizavi de acest subiect: poluarea fonică.
Aceștia se declară deranjaţi de volumul prea mare al sonorului, fiind nevoiţi să asculte slujbele religioase, care durează mai multe ore şi se desfãşoară în special duminică dimineaţa, când unii vor să se odihnească. Oamenii i-au în calcul să facă o petiție pentru a le fi rezolvată problema.
Potrivit legii 61/1991 care reglementează normele de convieţuire socială, de ordine şi linişte publică constituie contravenţie tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin “producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larma”, amenzile în acest sens fiind cuprinse între 200 și 1.000 de lei. Totuși, până la astfel de situaţii, se dorește a fi aplicată “vorba bună” și la înțelegerea bisericii.