Anul acesta, România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie. Atunci, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00.
Deși au existat mai multe inițiative legislative, unele chiar europene, de renunțare la schimbarea orei, până acum nu s-a luat o decizie oficială.
În 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European a publicat un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei.
În schimb, cercetarea a scos în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii umane, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier.