Home » Amintirile Năsăudului: Legendarul pod din lemn din Tradam, într-o fotografie unică din 1941

Amintirile Năsăudului: Legendarul pod din lemn din Tradam, într-o fotografie unică din 1941

Publicat de Radu SÎRBU
2049 Vizualizari

Odată cu înființarea celui de-al doilea Regiment românesc de graniță în anul 1762, a determinat schimbări majore și în infrastructura Țării Năsăudului. Pentru a avea drumuri bune și accesibile, armata imperială austriacă s-a implicat cu ingineri străini, astfel că au apărut trainicile poduri tiroleze din lemn și pe meleagurile noastre. Printre cele mai falnice era cel de la ieșirea din Năsăud către Bistrița, în cartierul evreiesc Tradam sau Jîdovița. Construit din lemn de stejar, în perioada 1770 – 1771, podul de peste Someș impresiona prin lungimea sa. Obiectivul de mare importanță pentru orașul academicienilor ”a trăit” peste un secol și șapte decenii, el fiind dinamitat în 1944 de către trupele hortysto-hitleriste aflate în retragere din stepa sovietică. Însă, în acest început de an, cu mare bucurie, am dat peste o fotografie realizată în 1941 de către fotograful năsăudean Victor Maghiar în care bătrânul pod din Tradam se poate vedea peste timp. 

Din ce se poate distinge, fotografia a fost realizată din zona pădurii Podereiului, în spate puntând fi distinse ușor dealurile nordice al Năsăudului. De asemenea, se poate vedea că acum 82 de ani, terenurile pe care urma să fie construit cartierul de blocuri Grăniceri-Sud erau virane, în schimb fabrica de bere era edificată în imediata apropiere a podului (clădirea cu fațade albe). Surprinde și numărul mare de case ce străjuia drumul țării (actualul DN 17 C și D) dar și multitudinea de gospodării evreiești din Tradam.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"