Home » Despre un Om Singur – autor Domnița Ganea, corespondent Mesager24.ro în SUA

Despre un Om Singur – autor Domnița Ganea, corespondent Mesager24.ro în SUA

Publicat de Radu SÎRBU
852 Vizualizari

Uneori îmi frunzăresc în minte sau prin poze amintirile…astfel, zilele acestea am scos din cotlonul inimii o întâlnire de suflet cu un Om Singur, pentru că singurătatea i-a definit viața ei simplă…

În urmă cu ceva vreme, nu mai știu exact câți ani sunt de atunci, m-am întors Acasă, pentru o vacanță și pentru că aveam de rezolvat unele lucruri personale.

Îmi place ineditul, tare mult îmi plac acele întâmplări și mai mult acei oameni care sar din tiparul obișnuitului, care îți rămân amprentați asemeni unor stampe prețioase în inimă. Acasă am câțiva, nu mulți, prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Și o astfel de persoană mi-a fost mereu alături ori de câte ori mă întorceam de la capătul lumii, la Rădăcini…Într-o zi îmi spune:
-Unde ai vrea să te duc astăzi sau mâine?
Îi răspund cu franchețe:

  • Oriunde aș putea să văd ceva nou pentru mine!

Și îmi povestește despre o bătrânică din satul Răstoci, județul Sălaj, tanti Iulica. Eu citisem câte ceva despre ea pe Internet și ideea de a sta față în față cu femeia pentru care timpul s-a oprit demult, m-a entuziasmat!

A doua zi am pornit spre Răstoci. Locurile frumoase, ca multe locuri din România, pare că așteptau ca minți proaspete și întreprinzătoare să le pună în valoare, să le facă lumii cunoscute, însă mai e mult de lucru la acest aspect, e mult de lucrat la interesul pentru promovare, la punerea într-un circuit internațional a frumuseții strălucitoare a unei țări mereu vitregite. Dealuri molcome își etalau bogăția culorilor acelei toamne, ca în pastelurile lui Alecsandri, așezări modernizate, oameni grăbiți în a trăi prezentul, drumuri mai bune sau mai proaste, toate ți se oferă privirii.

Ajungem în Răstoci. Drumul îngust șerpuiește pe lângă povârnișuri cu locuințe relativ noi ale gospodarilor locului, iar ascunsă între ele stă pitită o Căsuță cum numai la muzeele satului mai văzusem! Nu avem loc unde să parcăm mașina, așa că suntem nevoiți să o lăsăm la câteva sute de metri și să ne întoarcem pe jos la căsuța descinsă de pe alte tărâmuri.

Poarta din lemn, rudimentară e ușor de deschis, strigăm, dar nu ne răspunde nimeni . Un trecător răzleț ne spune: “Intrați până la ușa casei și strigați de acolo. S-ar putea să nu vă audă…”

Facem cum ni s-a spus, un cățel de lângă o construcție ce semăna cu o mică magazie, latră neconvingător, dovadă că era obișnuit cu prezența străinilor . Vorbesc cu el, pentru că aceste animale sunt slăbiciunea mea, se liniștește, iar noi urcăm încă 10-20 metri până la prispa căsuței care stă înfiptă in deal ca un cub Rubik vopsit în albastrul acela curat, străvechi. Acoperișul din paie întregește mica construcție, asemănând-se cu o pălărie veche de multe ori atinsă de ploi, soare, vânturi, ninsori… ferestrele cât două palme din lemn aproape negru, învechit de trecerea peste ele a mai bine de un secol păreau ochii unui bătrân obosit. Din una din aceste ferestre zâmbea vesel soarelui timid de toamnă, o mușcată roșie ca focul.

-Alo, tanti Iulica, ești acasă? strigăm preț de vreo două-trei minute până ce pe ușa din același lemn obosit ca al ferestrelor, se ițește o băbuță legată pe sub bărbie cu o năframă neagră cu “puiuți”(buline) albi, iar pe fața ei smochinită de trecerea multor ani, stă așezat un zâmbet larg, prietenos și senin. O vestă din lână albă tricotată îi ține de cald, iar o fustă neagră cu un imprimeu simplu îi completează îmbrăcămintea. E încălțată cu un fel de șoșoni vechi și poartă ciorapi lungi de bumbac care mi-au amintit de bunica mea demult plecată într-o altă lume. Se ajută la mers cu o cârjă metalică destul de nouă. Pășește greoi, deși nu are foarte multe kilograme.

-Sânt acasă, doamnă dragă, numa’ să mă iertați că merg greu și nici nu mai aud cum trebe’…tare mă mai dor picioarele! Nu mă mai ascultă de la o vreme. Doftoru’ o zâs că am coxatroză, nu pre’ știu eu ce îi, da’ doare cum nu pot să vă zâc…
Nu așteaptă să îi răspund, sau să o compătimesc, schimbând cursul discuție:

  • Veniți de departe, doamnă? Că mulți mi-o trecut pragu’, unii din țări străine…Olanda, Germania, Spania șî dintr-o țară Brazilia ! Șî m-o fotografiat, cu căsuța asta a mea, să mă arate pe Internet…

Mă uimește luciditatea ei și faptul că stăpânește cuvinte care în aparență ai putea crede că îi sunt străine! Zâmbesc la auzul cuvântului “internet” din gura ei!
-Da, tanti Iulica, vin de departe! Sunt plecată pe alte meleaguri de mai multă vreme…Ai auzit dumneata de America? Acolo locuiesc acum, în Statele Unite ale Americii…trebuie să treci apele oceanului ca să ajungi acolo.
Realizez că s-ar putea să nu stăpânească pe deplin dimensiunea acestei lumi, pentru că bănuiesc, nu a prea umblat prin ea…
-Da’ cum să nu aud de America?! Și de acolo m-o căutat un domn, tocmai de la New York! M-o pus la un ziar!
-Poate că voi scrie și eu despre dumneata pentru vreun ziar, că tare îmi placi și mă bucur că te-am întâlnit!

Intrăm în căsuța care abia ne cuprinde și din prag începe o poveste, una veche și de mult timp uitată de lumea modernă! Sunt două cămăruțe…În prima-o tindă, cum se spune la țară, stă o scară din lemn care duce în pod. Pe jos e pământ bătucit, o sobă sărăcăcioasă, cârpită, are menirea de a o încălzi pe femeie și oalele dovedesc că acolo își încropește mâncarea austeră. Tavanul nu e înfundat, descoperind grinzi negre care susțin acoperișul de paie. În cea de-a doua încăpere, pe masă stau mai multe alimente aduse probabil de alți vizitatori , pâine, borcane cu gem, conserve și câteva fructe. Îi punem și noi tot acolo ce i-am adus, ne zâmbește și ne mulțumește!
-Să știți că tare puțin mănânc, nu mai pot nici să mănânc ca acum câțiva ani…

Într-o vază stă mândru un steguleț al țării și alăturea un mănunchi de busuioc uscat. Pe pereți sunt icoane, “păretare” din acelea cu lozinci pentru gospodine, dispărute de zeci și zeci de ani, farfurii și câteva poze la fel de vechi. Mi-au atras atenția două cu următoarele texte:
“Toate paserele cântă durerea mea”
Al doilea suna cam așa:
“ Unde-i pace, e Dumnezeu ,
Unde-i Dumnezeu , lipsă nu e!”

Patul din lemn învelit cu o pătură curată ca și hainele băbuței ce le poartă și ca hainele de corp și de noapte pe care le-am remarcat că stăteau întinse afară, pe o sfoară. Cămașa de noapte albă, lenjeria de corp, toate dovedeau că a fost și continua să fie o femeie curată. Pe perete atârnă o cuvertură colorată, cusută de mâna ei.
-Dumneata singură te gospodărești? o întreb.
-Da, eu, și mă mai ajută niște vecini…îmi cumpără pâine când nu am, îmi aduc puțin lapte…De spălat, eu îmi spăl, că nu am pre’ multe haine…da’ mie mi-o plăcut să nu necăjesc pe nimeni, niciodată. Îmi mai fac câte o bucată de săpun de casă, așa am făcut toată viața…Din bănuții puțini pe care îi am îmi cumpăr lemne din timpu’ verii, mă gospodăresc cum pot…am câteva găini, porc nu mai mi-s în stare să țân în fiecare an…nici nu pot mânca eu unu’ întreg!

-De câți ani ești singură?
-De mai bine de 50 de ani. Bărbat nu am avut decât trei luni…tare să temea să nu mă piardă, să nu mă fure alți bărbați! Și așa nu s-o putut trăi cu el…
-Înseamnă că ai fost o femeie frumoasă!
-Poi, să vă arăt niște fotografii…
Ne arată câteva, de unde se înțelegea de ce bărbatul care i-a fost soț atât de puțin timp, a fost gelos !
-Cât au trăit părinții mei, o fost bine, continuă să ne povestească bătrâna, da’ eu alt bărbat nu am mai vrut! Apoi ai mei au murit rând pe rând și am rămas singură cuc… iernile trec greu când nu ai pe nimeni, doamnă. După cum vedeți, curent electric nu am, la lompaș am văzut să torc, să cos, să împletesc din lână…primăvara și până toamna târziu aveam mereu ceva de lucru pe afară…șî anii au trecut. De la o vreme nici nu i-am mai numărat!
-Câți ani ai? Vreo 94…nici nu mai știu prea bine. Dumnezeu m-o iubit că mi-o dat sănătate și până nu demult nu am avut nevoie de nimeni să mă sprijine… de aceea citesc din biblie cât pot eu…
-Porți ochelari ?
-Nu! Văd încă bine!
-Am observat că acoperișul casei e din paie…
-Da! L-am schimbat de vreo câțiva ani. Aș fi putut să pun din alt material, da’ atunci căsuța me’ nu mai era ea, cea originală! 50 de milioane de lei (vechi) m-a costat ! Da’ nu pre’ îmi place cum o lucrat meșteru’ , că nu m-o ascultat să-l facă exact cum am zis… da’ îi bun cum îi…

Zâmbesc la gândul că tanti Iulica, în simplitatea ei, a realizat că mica ei căsuță e valoroasă pentru că e autentică și nu și-a dorit un acoperiș modern, pentru că asta i-ar fi știrbit din farmec!
-Nu pre’ am avut o viață deosebită ca să scrie ziarele despre mine, ne spune în timp ce ieșim aplecându-ne pe ușa casei, în curte.
-Ba, ești deosebită! Știi de ce? Pentru că nu sunt mulți pe lume care ar fi rezistat să trăiască singuri mai bine de 50 de ani! Ești deosebită pentru că ți-ai păstrat demnitatea, bunul simț, chiar dacă ai dus o viață grea, ești deosebită pentru că ți-ai îngrijit căsuța ca pe un copil, poate unde nu ți-a fost dat să ai unul adevărat!
-Da, poate aveți dreptate, doamnă. Mereu am grijit de câte un câine, că de-a lungul vremii mi-au murit mulți și eu am tot rămas de ei…acum trag nădejdea ca ăsta de lângă coteț să rămână el de mine…că tare m-o obosit anii din urmă.

Îi strecor în pumnul mâinii cu care s-a prins de brațul meu niște bani, dar are tendința să îi refuze. Insist dintr-o strângere de mână și atunci acceptă. Mai facem câteva poze, apoi ne îndreptăm spre poarta de la ieșirea din curtea în pantă. Tanti Iulica ne îmbrățișează și parcă nu ar mai vrea să ne dea drumul. După un timp, ea rămâne dincolo de gard, prinsă cu mâna de o ulucă și uitându-se după noi cu o oarecare jale. Îi mai strig din mers:
-Să stai sănătoasă, să te găsim tot aici când mai vin în țară!
Ea zâmbește amar, nici nu încuvințează, nici nu neagă, ca și cum nu ar vrea să facă o promisiune de care nu se poate ține…

A fost prima și ultima dată când am văzut-o.
Am aflat abia acum că s-a stins în urmă cu trei luni, în 15 mai 2022, iar locul ei la poartă l-a luat un steag negru, care anunță că viața Omului Singur s-a încheiat. Avea 97 de ani.

Abia acum a venit vremea ca eu să scriu “la ziar” despre ea.

Domnița Ganea,
Chicago, 30 august 2022

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"