O localitate înfloritoare, cu aspect frumos și cu locuitori educați, cu un simț mai dezvoltat al patriotismului și cu speranță întemeierii unei națiuni române mari și puternice. Așa era descris Năsăudul anului 1865, de către englezul Charles Boner, poet și scriitor, care, în peregrinările sale, a ajuns și pe meleagurile Transilvaniei. Potrivit mărturisirilor sale, englezul a năzuit să cunoască adevărată stare a lucrurilor și să fie drept față de toate naționalitățile conlocuitoare.
Scrierea să, din care vă prezentam cele ce urmează, poarta titlul: „Transylvania, its products and its people” (Transilvania, produsele și poporul sau), extrase din aceasta fiind prezentate de renumitul profesor și director al Liceului Grăniceresc „George Coșbuc” din Năsăud Vasile Bichigean, în primul număr al seriei 1 din Arhiva Someșană, apărut în 1924.
Civilizația, la ea acasă
„Năsăudul, o comună românească, în care se găsesc case solid clădite, ba chiar frumoase. Aceasta se poate atribui faptului că aici a fost pe vremuri reședință regimentului al doilea romanesc de graniță și casele serveau că locuință ofițerilor. Locuitorii stau pe o treapta culturală înalta. Cei mai mulți dintre ei vorbesc bine limba germana, și întreagă ținută, pășirea și purtarea populațiunii arată ce poate face educația. Pe timpul graniței erau școli bune, pe cari locuitorii erau obligați să le cerceteze. Acest lucru a avut urmări bune. Locuitorii poarta haine bine lucrate, au în picioare cizme, în loc de zdrențe. Edificiul școalei a ars în 1848, regimentul a fost desființat și pe banii pe cari în baza unei convențiuni avea să-i primească Nasaudul, s-a întemeiat un gimnaziu (liceu). Dorință năsăudenilor este să-și clădească o biserica mai mare și să se înființeze o episcopie în localitate. Cu timpul Năsăudul va fi pentru națiunea romana un centru, cum este Sibiul pentru sași și Clujul pentru unguri. Din convorbirea avută cu vicarul român, am aflat că dorința poporului este să se întărească și să ajungă la o situație egală cu a celorlalți locuitori ai țării”, arată Boner.
Lăcomie sau năzuință fireasca?
„Totuși năsăudenilor le reproșez că sunt conduși de un prea mare amor habendi și că cu cât guvernul le dă mai mult, cu atât mai tare le crește și apetitul. Guvernul le-a cedat casele, în care au locuit ofițerii, apoi păduri și bani, la a căror proprietate românii au dovedit că au drepturi indiscutabile. Argumentul cel mai puternic al lor este că ei au fost proprietarii originari ai țării și au fost deposedați în favorul sașilor. E o greșală, după părerea mea, că li s-au încuviințat românilor toate cererile. Prin aceasta s-a deșteptat în ei un sentiment de prea mare prețuire a valorii proprii. Au un conducător pe cât de ager la minte, pe atât de viclean, și de sigur nu se vor odihni până când nu vor pune mâna pe pământ, putere și influență politică. Austria greșește când clădește pe credința acestui popor, care n-are nici o simpatie pentru guvernul țării, ci privește înspre Rusia, al carei stăpânitor este în același timp și capul suprem al bisericii. Nimic nu-i atrage spre Apus, speranțele romanilor sunt îndreptate toate către Răsărit și toți nutresc în taina nădejdea că, odată după unirea tuturor privinciilor, se vă întemeia o națiune românească mare și puternică. Funcționarii români par parțiali, cu neștiință și procedeuri ilegale. Și totuși e de mirat că pretutindenea domnește siguranța personală și că sunt atât de puține brutalitățile”, continuă descrierea.
Năsăudenii, viteji și ambițioși
„În campaniile din Italia din 1848 – ’49 românii s-au luptat vitejește, atacând pe dușman cu pietrii și pe urmă cu armele. Au respins un regiment de Zuavi. Românul trebuie silit să se supună legii și să știe că este o stăpânire peste dânsul, altcum se dedă la excese și anarhie. Nu se prea îngrijește de viitor, e cu mult mai fatalist, decât să creadă că poate schimba ceva cu voința să. Prin întemeierea de case de păstrare, prin deșteptarea gustului de carte, dar mai vârtos arătându-i avantajele unei vieți mai active, ar fi cu putință ca romanii să ajungă la o stare mai buna, căci este o națiune ambițioasă”, descrie englezul.
Nunta năsăudeană, la 1865
Scriitorul Charles Boner a luat parte la o nuntă țărănească, pe care a descris-o cu amănunte. Ceea ce l-a impresionat mai mult a fost faptul că tinerii jucau afară, în frig, dar și portul, fizionomiile nuntașilor, icoanele de pe pereți, paturile cu perini multe, ștergarele de pe la icoane, care „dedeau întregei scene un caracter pitoresc”. Fetele îi păreau brune, că și italiencele. A admirat mult darul de a improviza versuri, vioiciunea și istețimea improvizatorilor. A descris inclusiv datinile de Crăciun și îndeosebi Irozii.
