Evaluarea Națională 2020 începe luni, 15 iunie, și s-au înscris pentru susținerea examenului 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 2.781 din Bistrița-Năsăud. Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen, potrivit Ministerului Educației, care anunță și condițiile în care va fi făcut triajul epidemiologic la intrarea în școală.
La Evaluarea Națională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în București, conform situației centralizate și anunțate vineri de către Ministerul Educației și Cercetării.
Evaluarea Națională 2020 – calendarul și procedura legată de depunerea contestațiilor
Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică.
10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Cum se va desfășura examenul
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale, conform Ministerului Educației.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie.
La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
Triajul epidemiologic la intrarea în școală
În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor face triajul epidemiologic al elevilor astfel:
Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
Măsurile speciale luate de școli / Cum vor fi distribuiți elevii în sălile de clasă
Ministerul Educației spune că fiecare centru de examen va avea echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini).
De asemenea:
Se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de examen (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
Se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 metri unul față de celălalt.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că pune la dispoziție o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.