Home » Primarul Mircea Romocea îi răspunde deputatei USR Cristina Iurișniți, vizavi de acuzele aduse în ceea ce privește spitalul din Năsăud

Primarul Mircea Romocea îi răspunde deputatei USR Cristina Iurișniți, vizavi de acuzele aduse în ceea ce privește spitalul din Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU
2345 Vizualizari

”Este regretabil faptul că în această perioadă delicată pe care o traversează omenirea, politicieni mediocri, bine plătiți din bani publici, politicieni care nu au contribuit cu aproape nimic pentru acest județ și cu precădere pentru Spitalul orășenesc din Năsăud, își permit să facă afirmații publice fără suport real pentru a agonisi capital politic. Demagogie, politicianism ieftin!

Concret, referitor la exprimarea doamnei deputat Cristina Iurișniți, într-un articol din ziarul Răsunetul, publicat duminică, 29.03.2020, la ora 09.09, citez: “Atrag atenția primarului Romocea că nu are dreptul să-și bată joc la infinit de #SĂNĂTATEA cetățenilor de pe toată valea Someșului!”

Pentru o corectă informare a doamnei Iurișniți, dar și a locuitorilor de pe Valea Someșului, aș aminti succint preocuparea constantă a subsemnatului pentru această instituție spitalicească, în ultimii ani:

  1. Subvențiile anuale alocate de către Consiliul Local al orașului Năsăud pentru Spitalul orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud.
  2. Proiectul finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, “REABILITARE, MODERNIZARE, DOTARE AMBULATORIU DE SPECIALITATE ÎN CADRUL SPITALULUI ORĂSENESC DR. GEORGE TRIFON, NĂSĂUD” derulat de către administrația publică locală a orașului Năsăud, proiect prin intermediul căruia s-au dotat la standarde europene 14 cabinete de specialitate, s-au creat 11 locuri de muncă noi, s-au achiziționat și montat un lift și o centrală proprie pentru Ambulatorul de specialitate al Spitalului., toate aceste investiții ridicându-se la suma de 3.000.000 lei (aproximativ 30 miliarde lei vechi).
  3. Înființarea, la inițiativa u.a.t. oraș Năsăud, a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Spital Orășenesc Năsăud, asociație formată din 23 de unități administrativ teritoriale de pe Valea Someșului și nu numai, al cărei scop principal de funcționare este dotarea cu aparatură medicală de specialitate și modernizarea secției de primire urgențe, secției de pediatrie, a maternității spitalului, precum și orice altă acțiune care să ducă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. In cei 3 ani de funcționare asociația a reușit să doteze secția de primire urgențe cu aparatură în valoare de 430.715 lei, urmând ca anul aceste să continue aceste acțiuni. Dotările se realizează exclusiv din cotizațiile membrilor fondatori, la nivel anual colectându-se aproximativ suma de 185.000 lei. Asociația funcționează exclusiv pe baza de voluntariat, fără a se achita salarii persoanelor din conducerea acesteia.
  4. Demersurile realizate pentru obținerea de la Vatican a unui Computer Tomograf, aparat care se află în curs de acreditare și sperăm că va fi dat în funcțiune cât de curând.
  5. În cursul anului 2019, prin insistențele repetate făcute către Ministerul Sănătății, pentru Spitalul din orașul Năsăud a fost alocată suma de 1.400.000 lei (14 miliarde) sumă care s-a investit în aparatură de specialitate. Pe tot parcursul anului 2019, în Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon s-au făcut investiții totale de aproximativ 3.000.000 lei (30 de miliarde).
  6. În ceea ce privește resursa umană, vă putem informa că, doar în cursul anului 2019 au fost încheiate un număr de 32 de contracte individuale noi de muncă, organigrama și statul de funcții al Spitalului orășenesc Dr. George Trifon Năsăud la finele anului 2019, totalizând un număr de 299 posturi normate (spital -252, Ambulator 32, buget-12) din care 247 ocupate.
  7. Administrația publică a orașului Năsăud are în derulare un proiect cu finanțare europeană, în urma depunerii unei aplicații în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Proiectul intitulat: “Eficientizarea energetică a Spitalului orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud, județul Bistrița Năsăud”, cu un buget de aproximativ 3.558.233 lei, prevede măsuri de reabilitare și modernizare a Spitalului din orașul Năsăud. La data de 24.03.2020 a fost semnat contract de realizare PT + execuție pentru acest obiectiv, câștigătorii licitației fiind firma Amicii Building.

Așadar rămâne la latitudinea dumneavoastră să concluzionați dacă a existat sau nu interes din partea administrației publice locale pentru sprijinirea Spitalului Orășenesc din Năsăud și vă așteptăm doamnă Iurișniți, așa cum au procedat alte persoane de bine, să veniți cu sprijin concret pentru Spitalului din orașul Năsăud.

În final, îmi exprim din nou speranța că, Grupul medical de lucru COVID-19, care funcționează sub autoritatea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, va face o analiză minuțioasă și pertinentă, în urma căreia va lua decizia corectă cu privire la această instituție spitalicească, care nu corespunde rigorilor unui SPITAL-SUPORT COVID-19.

Cu stimă,
Primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea”

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"