Cu câteva ceasuri înainte de a trece în 2023, vă prezint câteva imagini cu Revelioanele năsăudene de acum peste 80 de ani, imortalizate de unul dintre puținii fotografi locali din acele vremuri, domnul Victor Maghiar.
Petrecerea specială de la cumpăna anilor, practic ultima revedere din an a celor dragi dar și prilej de a petrece și prima întâlnire din Anul Nou, devenise, acum mai bine de opt decenii, un obicei generalizat.
Practic însă, Revelionul era trăit în fel și chip, în funcție de treapta socială pe scara destinului. Din fotografiile prezentate dar și din explicațiile primite reiese că, cei mai avuți dintre ”nosodeni”, petreceau chiar și în cadrul unor baluri mascate, marcate de fantezia costumelor și distracția debordantă.
Cei mai nevoiași, petreceau tihnit, în familie, însă la miezul nopții, marcat de bătăile clopotelor bisericii din centru, ieșeau în drum și socializau cu vecinii la lumina focurilor de paie ori turjeni de porumb, focuri aprinse pentru a ”îngropa” vechiul an.
Indiferent de vremuri, de neajunsurile ori împlinirile lor, trecerea dintre ani rămâne o bucurie specială, sentiment pe care vi-l dăruiesc odată cu aceste imagini de colecție.
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/1-5-2000x1335.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/2-5-2000x1954.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/25734326_382464768868754_2814461593041966700_o-2000x1497.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/25790744_382464635535434_1374440833616138930_o-2000x1505.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26170474_382464885535409_6126185207393107193_o-2000x1485.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26170762_382464585535439_4721404916831920202_o-2000x1493.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26026033_382464375535460_16671186171969213_o-2000x1479.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26060047_382464695535428_207938785654946628_o-2000x1604.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26063505_382464722202092_8095876033526449379_o-2000x1482.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26116206_382464832202081_7710300237182880724_o-2000x1482.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/1-4-1495x2000.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/2-4-1512x2000.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26060047_382464695535428_207938785654946628_o-1-2000x1604.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26170385_382464465535451_6910831021663634804_o-1542x2000.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/26025969_382464518868779_2017349426632393803_o-1256x2000.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/36900446_469912760123954_4741629455103950848_n.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/36788590_469953360119894_6616111117615759360_n.jpg)
![](https://mesager24.ro/wp-content/uploads/2022/12/36880723_469911926790704_7048464236690800640_n.jpg)