Amintirile Năsăudului – Azi despre familia Goldschmidt, cea care a dat lumii un general imperial habsburg, academicieni, profesori universitari doctori, doctori în științe, profesori și directori ai Liceului ”George Coșbuc”, medici și juriști.

Pe dealul estic al Văii Caselor din Năsăud tronează un monument funerar ce adăpostește rămășițele uneia dintre familiile de seamă ale ”orașului academicienilor”: familia Goldschmidt, cea care a dat lumii un general imperial habsburg, academicieni, profesori universitari doctori, doctori în științe, profesori și directori ai Liceului ”George Coșbuc”, medici și juriști.

Într-o aprofundată cercetare a profesorului dr. Gheorghe Pleș am aflat și povestea acestui neam care a dat strălucire Năsăudului de acum două secole.

Apreciatul Johann Goldschmidt s-a născut în orașul Făgăraș, în anul 1801. După terminarea studiilor teoretice la Făgăraș, pleacă la Sibiu, unde se specializează în domeniul arhitecturii. În această calitate construiește poduri, șosele și edificii. La 27 de ani este numit ca arhitect la Năsăud unde construiește 10 poduri de lemn peste Someș, mai multe șosele, între care este de remarcat șoseaua Bistrița-Năsăud, pe un teren deosebit de dificil. Maiestatea sa îl răsplătește în 1885 cu „Crucea de merit – în aur” strădania sa și puterea de a-și pune în continuare forța sa în slujba țării”.

Contractul lui Johann Goldschmidt de arhitect al Regimentului II de graniță s-a reziliat de la sine la 1 aprilie 1851, odată cu desființarea Instituției Graniței militare imperiale. La cei 50 de ani, Johann Goldschmidt poseda deja o avere însemnată, rezultat al unei strategii de investiții extrem de rentabile: cumpărase deja din 1843, fabrica de alcool, și apoi, prin licitații și tranzacții cu privați, o moară de apă și un joagăr, peste 500 ha de pământ și pădure de-a lungul malului stâng al Someșului, între pârâul năsăudean Botoaia și până la marginea estică a satului Nimigea de Sus. Îi implică în afaceri și administrare și pe cei trei fii ai săi: Friedrich, Carl și Fritz.

Dintre aceștia, Friedrich a jucat începând cu 1850 un rol esențial, după ce se dovedise a fi unul dintre cei mai apreciați elevi ai Școlii normale capitale locale. Paginile documentului școlar „Ehrenbuch fur Premiänten / Cartea de aur – 1828-1850”, al acestei înfloritoare școli ne dezvăluie că a fost coleg de generație cu Leonidas Popp (viitorul general locotenent și aghiotant imperial, devenit în 1881 Baron von Popp), fiul maiorului de Regiment Leon Popp.

Prin căsătoria lui Friedrich Goldschmidt cu Ida – sora lui Leonidas Popp, înregistrată în 1858, s-a produs o împletire atipică și benefică, a acestor două familii atât de diferite prin: etnicitate (sași / români), apartenență confesională (protestanți evanghelici / greco-catolici), și ocupațional (agenți economici și de servicii năsăudeni, cei mai bogați ai momentului / militari notorii, dar cu resurse modeste). Evenimentul matrimonial reflecta valențele de toleranță, permisivitate și cooperare specifice spiritului grăniceresc local.

Friederich și Ida Goldschmidt, deși nu au avut urmaș de spiță bărbătească, au devenit între 1860-1871 părinți a cinci fete, care au adus în timp, prin căsătorii oficiate între 1890 și 1998, noi dimensiuni de tip pedagogic și cultural familiei lor lărgite: profesorii Gavril Scridon cu Leontina (Tini) și Virgil Șotropa cu Rosa, ofițerul și arheologul Iulian Marțian cu Ida, inginerul Josef Ulrich cu Aurora (Dora) și nobilul de origine ceho – germană, Ernest von Kronenfeldt cu Fredericke (Frida).

Generația imediat următoarea a înregistrat 8 nepoți, dintre care șase fete: trei ale familiei Scridon, și câte una în familiile Ulrich, von Kronenfeldt și Șotropa, ceea ce l-a determinat pe generalul Leonidas von Popp să noteze cu amărăciune: „…se pare că aerul de la Năsăud nu priește dezvoltării semințelor bărbătești”. Doar Ida Marțian a dat naștere la doi băieți – Leon și Iulian – ambii născuți cu grave probleme de sănătate, care au decedat la începutul deceniului IV, la 33, respectiv 23 de ani). Dintre fete, doar patru s-au căsătorit, declanșându-se astfel o nouă extensie năsăudeană a binomului Goldschmidt – Popp, mai restrânsă numeric de această dată, dar semnificativă calitativ: Maria Scridon se căsătorea cu medicul Teofil Tanco – fiul directorului gimnazial Dr. Paul Tanco – iar Lidia Șotropa cu inginerul silvic Vasile Șuteu – inginer silvic de perspectivă, ținând seama și de importantul patrimoniu forestier al familiei.

Acestui complex de tip asociativ al familiilor Goldschmidt – Leon Popp – Scridon – von Kronenfeldt – Ulrich – Șotropa – Marțian – Tanco – Șuteu – Payer, i-a revenit dificila sarcină de a administra și conserva, în vârtejul evenimentelor și amenințărilor conjuncturale din prima jumătate de secol XX, patrimoniul creat prin hărnicie, iscusință, inițiativă antreprenorială și eficiență economică, de Johann Goldschmidt (decedat în 1889).

Menționăm, ca un prim moment de criză, nevoia de gestionare a patrimoniului declanșată prin decesul din 1903 al lui Friedrich Goldschmidt. Partajul imobiliar și al terenurilor agricole și forestiere, prin amplitudinea lor nu ar fi creat probleme deosebite, însă activitățile industriale i-au obligat pe moștenitori să continue administrarea sub forma unui composesorat de familii conexe.

S-au mobilizat mai întâi ginerii domiciliați în Năsăud: maiorul Marțian a depus în 1904, cerere de trecere în retragere și s-a pensionat, urmat de iar cei doi profesori Scridon – pensionat mai întâi medical în 1905 și Șotropa – cu autosuspendare din activitatea didactică doar pentru anul școlar 1904/1905. Conducerea efectivă i-a revenit lui Iulian Marțian, până la decesul său din 1937, iar în perioada imediat următoare, medicului veterinar Franz Payer (ginerele Fridei Goldschmidt – von Kronenfeldt). Activitățile a intrat în diminuare severă sub dictatura hortystă, pentru ca până în 1948, aproape întreaga avere să fie expropriată în timpul guvernării „democrat-populare” a primului ministru Dr. Petru Groza.

Este cu totul remarcabilă contribuția adusă de acest grup complex de familii în evoluția Năsăudului de la statutul de târg (din1827) la cel de oraș (începând cu 1925); cu deosebite prin performanțele cultural-științifice:

– 2 membri de onoare ai Academiei Române: Iulian Marțian și Virgil Șotropa;

– 2 profesori universitari doctori: Rodica Narcisa Tanco – Petrescu, Alexandru Șuteu;

– alți 3 doctori în științe: Paul Tanco – filozofie, Ștefan Purcelean – silvicultură și Franz Payer – Junior, medicină;

– 2 profesori – directori ai Gimnaziului/Liceului „George Coșbuc”: Paul Tanco și Adriana Maria Lupoaie, iar ca profesori ai acestei elitiste unități de învățământ: Teofil Tanco – Senior la igienă școlară, Gavril Scridon la limba română și maghiară și Dr. Alexandru Șuteu la fizică-chimie;

– 2 medici umani: Teofil Tanco – Senior, și Franz Payer – Junior, și 1 medic veterinar – Franz Payer – Senior;

– 2 juriști: Teofil Tanco – Junior și Dr. Rodica Narcisa Tanco – Petrescu;

– 1 general imperial habsburg, Baron Leonidas von Popp (aghiotant al Împăratului Franz Joseph și Șef al Cancelariei Sale Militare) și 2 ofițeri superiori: maiorii Iulian Marțian și Leon Popp.