Miercuri seara, în satul Nepos, a avut loc cea de-a doua activitate din cadrul proiectului educațional ”Magia Iernii” înscris în Calendarul Activităților Educative Școlare (CAEȘ). Respectiva activitate s-a desfășurat sub forma unui târg caritabil de Crăciun, la care preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale ”Gavril Istrate” din localitate, împreună cu părinții și cadrele didactice s-au implicat confecționând decorațiuni de Crăciuni și dulciuri făcute în atelierele școlii dar și acasă.
Întreaga activitate a fost coordonată de profesoarele pentru învățământul primar Ștefania Borzași și Rodica Petri, în parteneriat cu asociațiile ”Fă Rai din ce ai” Feldru și ”Asociația Neposenilor Uniți” Nepos.




Cei 284 de copii participanți la spectacolul de colinde au avut parte de o surpriză magică prin prezența lui Moș Crăciun, bătrânul cu plete dalbe aducând daruri tuturor prin implicarea sponsorilor activității IF Ani Vasile Dionisie și SC Zahabina SRL.
”Pe această cale, dorim să aducem mulțumiri alese tuturor celor prezenți la eveniment și tuturor celor care ne-au susținut într-o astfel de activitate cu adevărat magică!”, au ținut să ne declare profesoarele Rodica Petri și Ștefania Borzași.
Trebuie menționat și faptul că în cadrul spectacolului grădinarilor și elevilor din Nepos au evoluat și corurile bisericilor ortodoxe, penticostale și baptiste din localitate.







