Cea mai veche menţiune a Țării Năsăudului se găseşte într-o diplomă din 1264, în care regele Ungariei: Ştefan al IV-lea, a donat teritoriul numit Terra Nazwod contelui Hazos.
Potrivit istoricului și arheologului academician Iulian Marțian (1867 – 1937), numele orașului Năsăud provine de la cetatea siriană Nasaudum, ai căror locuitori au fost colonizați pe meleagurile noastre de Imperiul Roman după cucerirea Daciei. Meșteri în prelucrarea metalelor, sirienii au fost folosiți pentru exploatările miniere ale Rodnei, important centru râvnit pentru aurul său și al cărui nume – Ruda – se pare că a fost dat de celți.
După romani, ținutul Năsăudului a cunoscut stăpânirea gepizilor, nomazi care pe lângă întărirea cetății Rodna au construit o amplă fortificație străjuită de ziduri pe dealurile situate între Nepos și Dumitra. Gepizii au fost stăpânii ținuturilor năsăudene până prin anul 571 când au dispărut din istorie, fiind asimilați de localnici.
Pe la începutul secolului al VII-lea în Țara Năsăudului sosesc Slavii, războinici care luptau în Dacia sub scutul Avarilor, ei fiind ”șefi” aici aproape două secole și lăsând multe urme în limba și toponimia românească.
Odată cu dispariția Avarilor și retragerea Slavilor, Terra Naswod a făcut parte din voivodatele românești care se formaseră în aceea epocă. În vremurile respective, pare să fi decăzut cu totul industria minieră din împrejurimile Rodnei iar Năsăudul a început să-și recâștige întâietatea între localitățile din arealul strămoșilor noștri, situație care a durat circa o jumătate de secol, până când Ungurii au pus iarăși în funcțiune exploatările miniere de la Rodna. Cu noul avânt de scormonire a munților în căutarea metalelor spre prelucrare, numirea topografică de Țara Năsăudului dispare, fiind înlocuită cu denumirea de Valea Rodnei.
