
Afișate astăzi, la orele amiezii, rezultatele pentru examenul de Bacalaureat în Bistrița-Năsăud arată două medii de 10. Cei doi elevi care au obținut notă maximă la toate materiile sunt de la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” și de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu”, din municipiul Bistrița.
Următoarele medii mari au fost 9.95, obținute de elevi de la CN “Petru Rareș” din Beclean, respectiv de la Liceul Teoretic “Solomon Haliță” din Sângeorz-Băi.
În total, la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului de Bacalureat, 1.502 absolvenți din cei 2.395 de candidați din Bistrița-Năsăud au reușit să obțină cel puțin media 6, astfel că au fost admiși. În schimb, peste 800 au fost declarați respinși, iar 5 au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Promovabilitate la nivelul județului nostru a fost de 71,47 %, mai slab cu peste 2 procente față de anul trecut.
Contestațiile pot fi depuse astăzi în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi publicate în data de 5 iulie.