Home » Revedere specială, după 45 de ani de la terminarea Liceului Silvic din Năsăud

Revedere specială, după 45 de ani de la terminarea Liceului Silvic din Năsăud

Publicat de Radu SÎRBU
2628 Vizualizari

Fiecare promoţie de absolvenţi de liceu are experienţele şi trăirile ei proprii, influenţate de familie, societate şi, bineînțeles, dascălii din şcoala respectivă, pe care şi le împărtăşesc atunci când se reunesc din 10 în 10 ani sau mai des. Promoţia 1977 a Liceului Silvic ”Transilvania” Năsăud nu face excepţie, recent, o parte din absolvenţii acelui an reunindu-se la patru decenii și jumătate după ce și-au luat zborul pe drumul vieții.

Revederea a fost una deosebită față de alte ”leaturi”, întrucât promoția a fost prima cu două clase de la liceul năsăudean, elevi ce i-au avut drept diriginți pe Alexandru Tămășan, Grigore Chitul și Gavril Vaida. Acum au răspuns prezent mai puțin de jumătate din totalul de 80. Unii au fost de nerecunoscut pentru cei cu care s-au întâlnit, având în vedere că nu se mai văzuseră fie de la întâlnirea de zece ani, de acum trei decenii, fie de la terminarea liceului. S-au prezentat însă la întâlnire ca nişte oameni serioşi ce sunt, care au făcut cinste școlii.

Şi-au amintit de fazele hazlii din timpul liceului, au vorbit despre realizările sau eşecuri personale, despre familiile lor, de copii şi nepoţi. În discursul fiecărui absolvent nu au lipsit gânduri pioase transmise profesorilor care nu mai sunt, cuvintele de recunoştinţă adresate tuturor cadrelor didactice care au predat şi format atâtea promoţii de absolvenţi. ”Consider o sărbătoare această întâlnire şi pot să mă mândresc că am fost elev al acestui liceu, cu adevăraţi dascăli”, a spus Sorin Găzdac, cunoscutul și îndrăgitul cantautor de muzică folk.

Şi cum un astfel de eveniment trebuie marcat cum se cuvine, sărbătoriţii au tras un chef pe cinste la Colibița, acolo au depănat pe îndelete clipe dragi la un ospăț cum altfel decât vânătoresc!

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"